Civilizația iberică

          Peninsula ocupată azi de spanioli și de portughezi era numită de romani Hispania , iar de greci Iberia.A fost locuită din îndepărtatele timpuri ale preistoriei, dar în mileniul al II-lea î.e.n.au emigrat populații, numite cu un termen generic iberi. Originari din Orientul Apropiat, au migrat de-a lungul coastei nordice a Africii.În decursul acestei migrații li s-au alăturat numeroase elemente locale, care până la urmă le-au imprimat un caracter rasial dominant afro-libian.

          Nivelul de civilizație al acestei populații de iberi, caracterul și temperamentul lor, modul de organizare socială și credințele lor religioase, ocupațiile, tradițiile, obiceiurile lor erau foarte diferite de la un grup iberic la altul. Astfel, cei mai înapoiați erau cei din zona nordică - galicienii,cantabrii, asturii și misterioșii basci. Cei cu o fizionomie mai distinctă sun în vestul peninsulei - luzitanii. În sud, pe teritoriul actualei Andaluzii se aflau tartezii sau tudertanii, care erau cei mai evoluați sub raportul civilizației, iar in estul peninsulei erau celtiberii.

Panteonul mayaș

          Sculpturile, picturile și codexurile îi arată pe zeii maiași cu un curios amestec de trăsături umane și animaliere. Zeii cerului, ai pământului și din lumea subterană erau „hrăniți” cu sânge de animale și de oameni sacrificați. Credincioșii își provocau răni pe tot corpul, ca sacrificiu adus zeilor.

          Se știe însă că zeii maiași sunt numeroși și au legătură cu toate fenomenele naturii. Reprezentați sub o înfățișare jumătate-omeneasca, jumătate-animala ei sunt binefăcători sau răufăcători. Divinitățile principale sunt: Hunabku, tatăl zeilor, Itzama regele cerului, zeu principal al preoților, care a adus oamenilor scrisul și calendarul, precum și soața sa Ixchel, zeița mamă. Maiașii clădesc piramide deasupra cărora se află temple. Aici ei venerează niște divinități ,precum și pe zeul-jaguar. Prinții locuiesc în niște palate orizontale, cu încăperi extrem de numeroase, dispuse în jurul unei curți centrale.

Civilizația Maya

           Dintre numeroasele civilizații ale Americii de dinaintea cuceririi spaniole, civilizația Maya este ce mai " misterioasă" întrucât nu se cunosc motivele declinului și sfărșitul acestei civilizații.Imperiul Maya, centrat în zonele joase tropicale din ceea ce este acum Guatemala, a atins apogeul puterii și influenței sale în jurul secolului al VI-lea. Civilizația Maya a excelat în agricultură, ceramică, scriere, sistemul calendaristic și matematică și a lăsat în urmă o uimitoare valoare arhitecturală impresionantă și opere de artă simbolică. Cele mai multe dintre acestea se situează în orașele de piatră, abandonate în anii 900.
           Există un alfabet cu 800 de hieroglife, iar maiașii studiau matematicile superioare, astronomia și sistemele calendaristice. Codexurile descoperite, scrise cu hieroglifele mayașe, oferă indicii parțiale despre cunoștințele științifice în astronomie, calendarul dezvoltat de această civilizație fiind foarte precis. Maiașii aveau abilitatea de a prezice cu exactitate eclipsele, precum și deplasările planetelor, fără a cunoaște aparatele optice sau unitățile de timp. Sistemul matematic se baza pe numărul "20" și folosea trei simboluri: o bară pentru cinci, un punct pentru unu și un cerc pentru zero. Calea Lactee era venerată de maiași, care o numeau Copacul Lumii, care era reprezentat de un arbore înalt numit Ceiba. Venus era cea mai interesantă dintre toate planetele. Credeau chiar că era mai importantă decât Soarele. Urmăreau cu atenție cum parcurgea toate fazele. Erau observatori perspicace, sensibili la ciclul natural al soarelui, lunii și planete. Maiașii scriau pe hârtia din scoarță de copac, numită codex. Doar patru dintre aceste codexuri au supraviețuit.

Sfărsitul imperiului

Acest imperiu formidabil a avut un sfărsit lamentabil. În 1552, conquistadorul Francisco Pizarro, cu un grup doar de 130 de soldați si 40 de călăreți, dar folosindu-se de o viclenie josnică, l-a invitat pe rege, pe Inca Atahualpa( care avea o gardă personală de 50000 de oameni) să vină dezarmat la o întâlnire.L-a făcut imediat prizonier, pretinzându-i pentru răscumpărare un tezaur fabulos.Dar dupa ce a pus mâna pe tezaur, în loc să-l elibereze pe rege, Pizzaro a pus să fie sugrumat.Și astfel s-a încheiat și istoria civilizației incașilor.

Moștenirea Incașilor

       Cele mai importante limbi ale imperiului, Quechua și aymara, au fost folosite de Biserica Catolică pentru convertirea zonei Anzilor. În unele cazuri, aceste limbi au fost folosite și pentru evanghelizarea zonelor care foloseau alte limbi ducând astfel la o răspândire și mai largă. Astăzi Quechua și Aymara rămân cele mai răspândite limbi amerindiene.
        Legenda incașilor a servit de-a lungul timpului ca inspirație pentru mișcările de rezistență din regiune; rebeliunea din 1780 împotriva spaniolilor condusă de Tupac Amaru II, precum și mișcările de guerrilla contemporane precum Mișcarea Revoluționară Túpac Amaru(MRTA) și Sendero Luminoso (Calea Luminoasă) în Peru și Tupamaros în Uruguay.
       În prezent steagul curcubeu este asociat cu Tawantinsuyu și prezentat în Peru ca un simbol al trecutului incaș.

Machu Pichu, "orașul pierdut al incașilor"

          Machu Picchu este un sit incaș din secolul al XV-lea, situat în regiunea Cusco. Ruinele au fost redescoperite în 1911 de către arheologul Hiram Bingham, fiind unele dintre cele mai frumoase și enigmatice locuri străvechi din lume. În timp ce incașii în mod sigur foloseau vârful muntelui (2761,50 m înălțime), ridicând sute de structuri de piatră începând cu anii 1400, legendele și miturile indicau faptul că Machu Picchu (însemnând "vechiul pisc" în limba Quechua) era adorat ca un loc sacru din cele mai vechi timpuri. Oricare ar fi originile sale, incașii l-au transformat într-un mic (cu o suprafață de 5 mile pătrate), dar extraordinar oraș.

"Romanii Americii Precolumbiene"

             Incașii au fost numiți de cercetători "Romanii Americii Precolumbiene".Ingineri și administratori, buni organizatori și excelenți constructori, ei nu dispuneau nici de unelte de fier, nici de animale de tracțiune și nici de vehicule întrucât nu cunoșteau roata. Cu toate acestea, incașii sunt renumiți pentru dimensiunea și perfecțiunea construcțiilor realizate.Impresionante erau drumurile lor, construite după sistemul de drumuri al romanilor. De-a lungul drumurilor erau stații de poștă în care trimișii oficiali găseau adăpost și mâncare.Și sistemul de comunicații era unul foarte simplu.Din trei în trei kilometri existau posturi permanente de curieri alergători, care funcționau zi și noapte. În felul acesta, o comunicare putea să fie transmisă cu o viteză de peste 400 km în 24 de ore.
              Faima civilizațiile incașilor este legată și de masivele lor construcții în piatră: temple, palate, depozite, fortărețe. Orașul Cuzco, capitala imperiului, avea palate cu fațade lungi de 100-200 m. Orașele erau înconjurate de ziduri de apărare, înalte de 20 m, construite din blocuri ciclopice, fiecare cântărind între 12-20 tone. Blocurile erau aduse de la distanțe mari uneori, trase cu funii de oameni pe rulouri cilindrice de lemn și erau tăiate cu o precizie incredibilă, absolut milimetrică. Incașii faceau toate acestea fără ajutorul vreunei unelte de fier sau oțel, căci ei nu cunoșteau fierul.

Ollantaytambo complex administrativ, religios, agricol și militar incaș

Civilizația incașilor

          Dintre străvechile civilizații sud-americane, cea care a atins o strălucită dezvoltare a fost cea a incașilor.
           Prin anul 1200 e.n. războinicii incași au supus vreo 500 de triburi, creând un mare imperiu care ocupa teritoriile actualelor țari Ecuador, Peru, Bolivia, o parte din Argentina și jumătate din Chile. Regele purta titlul de Marele Inca iar supușii lui-- poporul lui Inca.
            Credințele religioase ale incașilor erau în mare parte naturaliste și destul de primitive.Aceștia aveau un corp sacerdotal foarte numeros, împărțit în diferite categorii "profesionale": ghicitori,vrăjitori și vindecători, care practicau medicina empirică cu totul remarcabilă.
           Incașii nu aveau, ca aztecii sau ca mayașii, un sistem de scriere, dar aveau un sistem original si eficient de notare prin procedeul quipu(=mănunchi de corzi și sfori de lungimi, grosimi și culori diferite, cu noduri de diverse forme și mărimi). Prin acest sistem incașii notau cifre, lucruri, fapte referitoare la domenii diferite.Notațiile erau făcute după un cod secret, pe care numai interpreții specializați îl puteu descifra.

Civilizația Indus

         Civilizația Indus a aparut cu cel puțin 5000 de ani în urmă în Valea Indului. Aceasta se întindea pe o suprafață de peste o jumătate de milion de kilometri pătrați (în mare parte pe teritoriul Punjabului de azi.)

          Săpăturile arheologice au scos la iveala două mari orașe, Mohenjo-Daro și Harappa, fiecare cu o circumferință de circa 5km. Aceste orașe au atins un uimitor nivel de civilizație în anul 2500 î.e.n. cuprinzând: grupuri rectangulare de clădiri, străzi principale largi, din care porneau străzi laterale drepte, bine întreținute, pavate cu lespezi de piatră, în mijloc cu canale de scurgere acoperite și cu case impunătoare zidite di cărămidă bine arsă.

          Fortăreața din Monhenjo-Daro avea în incinta ei un mare bazin ritual și portice cu impunătoare coloane.Fortăreața era reședința regelui, care era și sacerdotul suprem.Tot aici se aflau și centrul comercial, cel artizanal, atelierele, depozitele de grâne.

          Scrierea pe care o folosea aceasta civilizație era diferiat de orice altă scriere din lumea antică. Această scriere hieroglifică folosea ca material pe care se scria și frunzele de palmier, dar niciodată plăci de argilă arsă precum se foloseau în Mesopotamia.De asemenea, scrierile au formă pătrată și poartă scrieri hieroglifice și figuri de animale.

        După o îndelungată și prosperă perioadă, a urmat declinul iar apoi prăbușirea definitivă, încheiată în jurul anului 1500 î.e.n. Prăbusirea este datortă invaziilor unor populații venite din nord-vest, din direcția platoului iranian.

           

Codul lui Hammurabi

  Codul lui Hammurabi este cea mai veche culegere de legi, din timpul regelui babilonian Hammurabi.

         Codul diferențiază trei tipuri de oameni: omul liber, subalternul (omul care se prosternează) și sclavul (juridic fiind asimilat unui bun mobiliar). Drepturile femeii sunt protejate juridic. Femeia dispune de bunurile sale pe care le administrează liber, practică numeroase meserii și uneori poate avea răspunderi importante în societate. După căsătorie, femeia se supune autorității soțului. Ca văduvă, poate administra și apăra interesele moștenitorilor. La moartea tatălui (capul familiei), puterea revenea fiilor și, în cazul lipsei de moștenitori de parte bărbătească, fiicelor. Pentru supuși, codul lui Hammurabi prevedea obligativitatea monogamiei. Suveranii puteau fi însă poligami.
Codul de legi:

Dacă cineva acuză pe altcineva, fără să poată aduce vreo dovadă, acuzatorul va fi omorât.

• Dacă cineva acuză pe altcineva, și poate dovedi vina acestuia, el va fi răsplătit cu bani.
• Dacă un judecător ia o decizie într-un caz, iar apoi se dovedește că a greșit, va fi pus să plătească de douăsprezece ori cât a impus el acuzatului, și nu i se va permite să mai judece.
• Dacă cineva fură pe fiul altcuiva, va fi omorât.
• Dacă cineva găsește un sclav evadat și îl returnează proprietarului, acesta va trebui să plătească doi șekeli.
• Dacă un hoț este descoperit în timp ce fură, va fi omorât.
• Dacă cineva nu are suficientă grijă de un baraj, și barajul cedează, el va fi vândut, iar banii obținuți vor înlocui recolta pierdută în timpul inundării culturilor.
• Dacă cineva inundă culturile unui vecin, îi va plăti pierderea.
• Dacă cineva își lasă grădina în seama unui grădinar, iar acesta își face treaba bine timp de patru ani, în al cincilea an proprietarul e obligat să ia parte la grădinărit.
• Dacă grădinarul nu și-a făcut treaba bine, iar plantele suferă, el va plăti pierderea în funcție de producția vecinului.
• Dacă cineva are o datorie, și nu poate plăti, el se poate vinde pe sine, pe soția sa, pe fiul său și pe fiica sa să muncească; după trei ani ei vor fi eliberați.
• Dacă un om dator își plătește datoria cu un sclav, iar sclavul este suficient de bun, nu pot exista obiecții.
• Dacă cineva se căsătorește cu o femeie, dar nu are niciun fel de relații cu aceasta, nu se consideră căsătorie.
• Dacă o soție are relații cu un alt bărbat, amândoi vor fi legați și aruncați în apă, dar soția poate fi iertată de soțul ei și dăruită regelui ca sclavă.
• Dacă un bărbat folosește violența asupra soției altui bărbat pentru a se culca cu ea, el va fi omorât, iar femeia considerată fără vină.
• Dacă un bărbat este capturat în război, iar femeia părăsește casa, deși este mâncare suficientă, ea va fi aruncată în apă.
• Dacă un bărbat este capturat în război, și nu există mâncare, femeia este fără vină dacă părăsește casa.
• Dacă un soț părăsește casa, soția pleacă în altă casă, iar soțul se reîntoarce, soția nu este obligată să se reîntoarcă.
• Dacă un bărbat vrea să se despartă de o femeie care a dat naștere copiilor săi, o parte din pământ și din bani trebuie cedată ei de soț. Când copiii cresc, ea se poate recăsători.
• Dacă un bărbat vrea să se despartă de o femeie cu care nu a avut copii, îi va da înapoi zestrea și banii pe care i-a adus din casa tatălui ei.
• Dacă un bărbat adoptă un fiu, iar acesta crește în casa părinților adoptivi, părinții naturali nu pot cere întoarcerea acestuia.
• Dacă cineva lovește pe altcineva de rang mai înalt, va fi biciuit în public de șaizeci de ori.
• Dacă cineva lovește pe altcineva de același rang, va plăti o mina de aur.
• Dacă un sclav lovește un om liber, îi vor fi tăiate urechile.
• Dacă un bărbat lovește o femeie însărcinată, iar aceasta pierde sarcina, el îi va plăti zece șekeli.
• Dacă un constructor construiește o casă, și o construiește bine, proprietarul va plăti doi șekeli pentru fiecare suprafață a casei.
• Dacă, însă, nu reușește, și casa se prăbușește, ucigându-l pe proprietar, constructorul va fi omorât.
• Dacă fiul proprietarului va fi omorât, fiul constructorului va fi ucis.

Epopeea lui Ghilgameș

          Epopeea lui Ghilgameș este un poem epic din Mesopotamia antică, aparținând culturii sumero-babiloniene. Este cea mai veche scriere literară păstrată a umanității, datând de la începutul mileniului al III-lea î.Hr. S-a păstrat, lacunar, pe 12 tăblițe de lut, în biblioteca regelui asirian Assurbanipal de la Ninive și povestește faptele eroice ale lui Ghilgameș, legendarul rege al cetății Uruk.
         

                        " Unde alergi, Ghilgameș?

                 Viața fără sfârșit pe care o cauți

                  n-ai s-o găsești nociodată!"

                         " Mi-e dat un trup. Cu el ce ma fac eu,

                 Atât de unic e și-atât de-al meu."

                                                                  Epopeea lui Ghilgameș

                      

Scrierea cuneiformă

 Istoria sumeriană ne este relevată prin opera scrisă numită

 EPOPEEA LUI GHILGAMEŞ, ce constituie un text scris în ALFABET CUNEIFORM, devenit alfabetul spaţiului oriental până în epoca elenistică, creat de vechii sumerieni, păstrat în arhive formate din tăbliţe de lut şi descifrate în 1802 de savantul german Grotefend. Cuneiforma a fost scrierea tipică a tuturor civilizațiilor 

mesopotaniene.Colecțiile de tăbliţe de argilă descoperite reprezintă şi cele mai vechi biblioteci cunoscute din istoria umanităţii. Se ştie ca sumerienii au fost inventatorii scrisului, adică ai primului ansamblu de simboluri care au redat limbile folosite: hurta (vorbită în Siria), hitita (în Turcia), urarteana (în Armenia), elamita (în Iran) etc. Cele mai vechi dintre aceste semne se situează în jurul anilor 3300î.Hr. E vorba de aşa numitele logograme, semne-cuvinte ce reprezintă un obiect. În total, sumeriana se compune din 500 de semne, în principal logograme, apoi silabe. Cuneiformele vor fi încontinuare folosite pentru scrierea limbii akkadiene, babiloniene şi asiriene care vor deveni limbi de bază în Mesopotamia. Limba sumeriana a murit aprox. în anul 1800 î.C dar a rămas o limbă clasică a civilizaiilor din Est chiar până la apariția creștinismului.

Statul sumerian

             In istoria Sumerului se disting mai multe perioade. 500 de ani oraselle cetatii din partea meridionala a Mesopotamiei - Ur, Uruk, Kiș, Lagaș si Umma - si-au disputat cu rezultate contradictorii intaietatea. La jumatatea mileniului al III-lea, despotul orasului Lagaș a supus autoritatii sale Uruk, Ur și Kiș, pentru ca un secol mai tarziu, un alt oras-cetate, Umma, sa reuseasca sa coaguleze primul stat unitar din istoria Sumerului.

               Acest stat era amenintat de un nou val de invadatori veniti din Arabia, care s-au instalat in centrul Mesopotamiei, intre Sumer si Asiria. Sargon, o capeteniie originara din Kiș, a avut initiativa de a-l indeparta pe despotul orasului si de a cucerii regatul din sud, abia constituit. El a dat semnalul intemeierii primului mare imperiu al antichitatii.Sargon si-a intins ulterior autoritatea in intreaga Mesopotamie si a fondat orasul Akkad, care a dat numele tarii si limbii vorbite de locuitorii sai. In urma mai multor campanii, el a cucerit Elamul, Siria si sudul Asiei Mici.

           Imperiul akkadian a durat putin timp si dupa prabusirea sa sub loviturile altor nomazi , Sumerul a cunoscut o ultima perioada de inflorire , fiind reunificat sub autoritatea orasului Ur, aproape un secol inainte de prabusirea finala.

Civilizație și societate la vechii sumerieni

         Primii mesopotamieni care au trăit au fost sumerienii. Veniţi dinspre răsărit pe la începutul mileniului al IV-lea i.e.n., sumerienii  constituie cea mai veche civilizaţie regională cunoscută până azi.Ei practicau agricultură şi creşterea vitelor; cunoşteau tehnica ţesutului şi făceau vase de lut colorate şi frumos ornamentate. Tot ei au inventat roata şi mai apoi carul cu două roţi tras de boi. Lor li se atribuie descoperirea roții olarului și tehnologia prelucrarii metalelor.Descoperirile din necropola regală de la Ur prezinta o mare varietate de obiecte metalice din aur sau lapislazuli sau din os si lapislazuli.

             Viața economică și sociala a cetății gravita in jurul templului, care detinea o mare parte a bunurilor funciare , așa cum intrega societate isi regla existenta in acord cu vointa zeilor, numele si puterile acestora fiind diferite de la o cetate la alta. Lacasurile de cult care le-au fost inchinate, folosind ca materie lutul, piatra si chiar metalele, au parcurs o mai lunga evolutie care au culminat cu acele constructii in terase suprapuse numit ziggurat, precum cea ridicata la Ur pentru zeita Nanna, si care, inalte de pana la 100 de metri, aveau rampe si scari monumentale care permiteau accesul in parti superioare si o forma care ar fi trebuit sa permita legatura intre cer si pamant.

                                                                    Zigguratul din Ur

.

        Zigguratul era împărțit în șapte etaje, deoarece sumerienii credeau că zeii coborau din cer în șapte zile.

Civilizația Mesopotamiei

          Prima civilizaţie istorică a fost creată în zona văilor Mesopotamiei, ţara dintre râurile Tigru şi Eufrat (în prezent Irak).După cum afirmă şi Ovidiu Drîmba în " Incursiuni în istoria omenirii', "civilizaţia mesopotamiană" este un termen generic întrucât pe teritoriul Mesopotamiei au existat trei popoare distincte, fiecare cu o cultură şi o civilizaţie proprie.Primii au fost sumerienii ocupând sudul ţării, apoi akkadienii zona centrală şi mai târziu asirienii.

       

          "Civilizaţia Mesopotamiei a constituit baza şi modelul civilizaţiei popoarelor vecine, şi a influenţat indirect şi civilizaţia mai puţin veche a Greciei"    

                                                                                G. Furlani